Falafel cu cartof dulce
Această variantă de falafel mi se pare mult mai savuroasă decât cea clasică. Este minunată tenta ușor dulceagă pe care o împrumută cartoful dulce chifteluțelor de năut! Cu siguranță, de acum înainte, așa îmi voi prepara falafelul. Oricum, eu sunt o mare iubitoare de cartofi dulci și îi încerc în tot felul de combinații, dar aceasta este, de departe, una dintre favoritele mele.
Se mănâncă obligatoriu cu lipii-balon coapte la tigaie, alături de o salată proaspătă de roșii și castraveți și un sos cremos de tahini sau de iaurt cu mentă.
Secretul servirii: Se taie lipia pe margine și se deschide ca un buzunaraș. Se unge generos cu sos de tahini, apoi se introduce falafelul și se zdrobește ușor cu o furculiță sau chiar cu degetul mare (am văzut această tehnică într-un documentar despre mâncarea libaneză), până când crusta trosnește fin. În acea secundă, interiorul aburind și cremos se eliberează și începe să absoarbă sosul, transformând totul într-o textură onctuoasă. Puneți salata deasupra și… bucurați-vă de un preparat senzațional și sănătos!
Ingrediente necesare:
200 g năut (nefiert, uscat);
1 cartof dulce mare (cca. 320 g);
2-3 legături de pătrunjel verde (cca. 90-100 g) – puteți pune și câteva frunze de mentă;
1 ceapă medie (cca. 70 g);
2 căței de usturoi
1 linguriță sare de mare;
1 linguriță condiment falafel( am dat prin rasnita de cafea 4 lingurite coriandru boabe cu 3 lingurite chimion)
0,5 linguriță bicarbonat de sodiu;
1 lingură zeamă de lămâie (+ 1 lingură apă minerală pentru activarea bicarbonatului);
Ulei de rapiță pentru prăjit (cca. 1 cm înălțime în tigaie);
Facultativ: semințe de susan pentru decor și textură.
Pregătirea ingredientelor (cu o zi înainte):
Orice falafel bun începe cu răbdare. Trebuie să hidratați năutul minim 12-14 ore. Puneți-l într-un vas încăpător, acoperiți-l cu multă apă și lăsați-l la rece.
Sfat: Vă recomand să coaceți cartoful dulce, nu să îl fierbeți! Astfel, își va păstra gustul intens și nu va dilua compoziția cu apă inutilă (cartoful fiert este mult mai apos). Puneți cartoful întreg în cuptor, pe hârtie de copt, la 180°C, până se înmoaie bine și lasă puțină zeamă caramelizată (cca. 70 minute). Lăsați-l să se răcească foarte bine. Eu am făcut „barcuță” din hârtia de copt pentru a nu murdări cuptorul cu siropul lăsat de cartof.
Formarea pastei de năut:
Când năutul s-a hidratat, strecurați-l și lăsați-l la scurs cam 30 de minute. Puneți-l în robot/blender împreună cu usturoiul, ceapa, verdeața, sarea și condimentele. Atenție: nu îl transformați într-o pastă fină! Trebuie să rămână ușor nisipos, dar să se lege atunci când îl strângeți în pumn. Răsturnați compoziția într-un vas.
Zdrobiți cartoful dulce copt cu o furculiță (nu folosiți blenderul aici!) și încorporați-l manual în pasta de năut. Activați bicarbonatul cu zeama de lămâie și apa minerală, turnați peste amestec și omogenizați. Acoperiți vasul cu folie si puneți pasta de falafel la frigider pentru cca 1 oră apoi modelați si prăjiți chifteluțele.
Modelarea și prăjirea:
Mie îmi plac chifteluțele ușor aplatizate, nu perfect rotunde. Formați biluțe, treceți-le prin semințe de susan și aplatizați-le ușor. Prăjiți-le în uleiul de rapiță încins la cca. 170°C. Falafelul este gata când capătă o culoare maronie, bine rumenită – această nuanță închisă îi este caracteristică și îi oferă acea crustă crocantă divină.
Sosurile care fac diferența:
Sos de Tahini:
Frecati 1 lingură de pastă tahini cu zeama de la jumătate de lămâie și un praf de sare. Adăugați treptat câteva linguri de apă până obțineți o consistență cremoasă, fluidă.
Sos de Iaurt cu mentă:
Amestecați 200 g iaurt grecesc cu o mână de mentă tocată, 1 lingură zeamă de lămâie, 1 lingură ulei de măsline, sare și piper. Opțional, adăugați puțin castravete ras și bine stors.
Știați că?
Falafelul nu este doar gustos, ci și un adevărat aliat digestiv și metabolic!
Pătrunjelul proaspăt ajută la prevenirea balonării (efect carminativ natural).
Lămâia din sosul de tahini „deblochează” fierul din năut, făcându-l mult mai ușor de absorbit.
Indice Glicemic Scăzut: Combinația de proteine din năut și fibrele din cartoful copt asigură o sațietate de lungă durată, fără să provoace creșteri bruște ale insulinei.
Este masa de post perfectă: lucrează pentru sănătatea ta, în timp ce îți răsfață papilele gustative!
