Saratele cu branza
Cea mai simpla reteta de saratele! De-a lungul timpului am avut mai multe tentative de a face saratele, dar m-am oprit la aceasta definitiv pentru ca ies minunat de gustoase. Am preluat si adaptat reteta de aici.
Eu le-am copt cu aparatul electric pentru saratele, dar ele pot fi coapte si la presa pentru aragaz.
Ingrediente pentru o portie:
300 g premix pentru patiserie “Dr. Man”
400 ml lapte
130 g unt topit
150 g branza telemea data pe razatoarea cu gauri mici
1 lingurita amoniac
1 – 2 linguri chimen( dupa gust, mi s-a spus ca 2 linguri de chimen dau un gust usor amarui)
un praf de sare, daca telemeaua nu este prea sarata
Observatii: la prima tura eu am pus 1/4 lingurita sare, insa telemeaua mea era destul de sarata si mi s-a parut ca au iesit o idee cam sarate, dupa gustul meu( desi mi s-au zis ca sunt minunate, ca de’aia li se spune saratele, sa fie nitel mai sarate…); prima tura am facut-o cu 450 ml lapte si ies foarte fragile/fine; mi-au placut mai mult cu 400 ml lapte, ies un pic mai consistente; insa – puteti regla dupa primele 2-3 bucati cat de consistente le doriti, adaugand un pic de lapte sau un pic de premix.
Puneti toate ingredientele intr-un vas, le amestecati bine cu o paleta/lingura. Incepeti sa le coaceti. Aceasta e toata tehnologia ))))) In video-ul dupa care m-am inspirat, se foloseste un mixer. Am folosit si eu mixerul la prima serie preparata, dar a doua serie am facut-o amestecand maglavaisul cu o paleta mai dura de patiserie si au iesit perfecte. Deci, nu este necesar un mixer.
Eu le-am facut la presa electrica, mi se pare avantajos faptul ca presa isi pastreaza constant temperatura aleasa. Presa mea are 6 pozitii de temperatura, eu le-am copt la pozitia 3,5.
Pofta buna!
